În vederea implementării Schemei naționale de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără Adăpost, în baza OUG nr. 115/2020, în perioada 20 -27 noiembrie, la nivelul comunei Jijila, se distribuie: CARDURILE SOCIALE PENTRU MESE CALDE.
Beneficiarii sunt:
a) persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii. În cazul în care destinatarii finali beneficiază de mai multe indemnizații sau venituri din pensii aflate în plată, iar valoarea cumulată a acestora depășește valoarea indemnizației sociale pentru pensionari (800 lei), aceștia nu beneficiază de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde;
b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale.
Cardurile se utilizează în orice locație care comercializează produse din categoria “masă caldă” – restaurant, bistrouri, cantine, cofetării, patiserii, firme de catering, magazine care vând produse din categoria masă caldă – produse tratate termic, patiserie, prăjituri, gustări, sandviciuri etc, dar care sunt afiliate să participe în program.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok